O bancă din străinătate mă obligă să plătesc datoriile tatălui meu decedat. Pot renunța la moștenire?

Salutare, de câteva luni bune primesc scrisori de la Volkswagen bank(Germania) despre cum eu sunt dator 4500 de euro acelei bănci din cauza unui contract făcut de tatăl meu când era în viață. Eu nu sunt singurul moștenitor, mai are o soție și o fiică, adică mama și sora mea vitrege, care trăiesc acolo, dar nu țin legătura cu ele, nu au mai răspuns la telefon, dar aparent eu trebuie să plătesc toată datoria, chiar dacă nu am avut niciodată vreun contact cu banca aia.

Ce ar trebui să fac? Am văzut fizic cum se face o succesiune în România, și mă gândesc că și în străinătate e la fel, iar eu nu am semnat nimic care să mă facă succesorul tatălui meu și să îmi acorde moștenirea lui. Nu aveam cum, că el a murit în Germania și eu nu am mai mers acolo.

Aș vrea să știu dacă e posibil să renunț la datoriile astea. Am 21 de ani, sunt student, nu am vreun venit și provin dintr-o familie săracă, deci nu știu cum aș putea plăti asta. Plănuiesc să mă angajez după ce termin facultatea, în câteva luni, dar nu vreau ca următoarele 6 luni de salariu să se ducă pe o prostie. L-am văzut pe omul ăsta două săptămâni în 10 ani de viață, nicidecum nu vreau să îi plătesc eu datoriile la bancă, și de ce sunt eu singurul care trebuie să plătească, cum, din ce știu eu, și-a cumpărat o mașină cu banii ăștia, dar nu am mai auzit nimic de mașina aia, care, dacă ar fi să accept moștenirea, cum au considerat cei de la Volkswagen bank, ar trebui să fie și a mea. Pe lângă asta, a mai avut și un apartament și o casă aici în România, pe care le-a vândut cu câțiva ani înainte de moarte, dar nu știu unde au ajuns și banii din alea, practic nu știu nimic despre ce se întâmplă acolo în Germania, și primesc scrisoriile astea încontinuu, nu știu ce să fac.