Vreau să mă îmbunătățesc ca bărbat - recomandări?

Salut, M28 aici.

Recunosc că nu sunt cel mai priceput când vine vorba de masculinitate și relații cu sexul opus, dar vreau să schimb asta. Știu că experiența e cea mai bună metodă de învățare... dar mi-ar plăcea să am și o direcție clară, nu doar să mă arunc în apă și să sper că învăț să înot... Recent am dat peste grupul HowToMan și tipul din spatele proiectului pare să aibă idei destul de ok din ce am văzut în clipurile lui. Totuși, mă întreb dacă e doar teorie frumos împachetată sau dacă chiar funcționează și ajută. A intrat cineva de aici în grupul respectiv? A meritat?

Ca să fiu sincer, nu caut rețete magice, dar nici nu vreau să pierd timpul cu ceva ce sună bine doar pe hârtie. Dacă aveți alte resurse bune pe tema asta, sunt deschis la recomandări. Apreciez orice sfat, fie el brutal de sincer sau doar un „bă, încearcă și vezi singur!” Mersi!

Edit 1: În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru sfaturi—unele mai serioase, altele pe caterincă, dar mereu binevenite. Am făcut un mic rezumat pe care îl atașez direct la postare.

Sfaturi esențiale preluate din comentarii (și din alte postări):

I. Fizic & aspect - Fă sport (sală, alergare, arte marțiale). - Ai grijă de tine (tunsoare, îngrijire personală, postură dreaptă).

II. Mentalitate & educație - Citește orice găsești util și ascultă podcasturi care te ajută să privești lucrurile diferit (ex: The Diary of a CEO, Mark Manson). - Nu căuta doar validare externă prin bani/mașini—construiește încredere reală.

III. Hobby-uri & socializare - Încearcă activități interesante: salsa, olărit, dar și sporturi „periculoase” (escaladă, box). - Îmbunătățește-ți abilitățile de conversație și fii relaxat.

IV. Stil de viață & disciplină - Fii organizat (creează o rutină, te va ajuta mult). - Încearcă să mănânci sănătos și să ai un stil de viață echilibrat.

V. Relația cu ceilalți -Alege-ți prietenii cu grijă. -Mărește și diversifică-ți cercul social.

Sper că am notat cam tot și că aceste idei vor ajuta și pe altcineva 😁 Spor!